Toamna gri

Cri cri cri, toamna gri, nu credeam ca o sa-ti simt prezenta asa repede. Parca inca mai e din luna lui cuptor si deja simt adierea si mireasma frunzelor arse de soare ce cad nestingherit la picioarele trecatorilor prea grabiti sa le observe. Desi inca neinstalata, parca vad totusi ca jocul de culori autumnal, nu mai are mult pana cand sa inceapa, pana cand sa se asterne ca un voal vaporos si umed asupra micului meu oras.

Pe 1 septembrie plec spre Brasov sa-mi caut un apartament, care il voi impartii cu prietenul meu. Maine facem 1 an si multe luni (poate aproape 2 ani), caci nu ma chinui niciodata sa tin socoteala - cu asta se ocupa el.

As putea spune ca abia astept sa plec de acasa, sa scap de ai mei, sa scap de lumea infecta din orasul asta, sa scap de probleme, sa scap de certuri, de plictiseala, dar parca pe zi ce trece ma intristez din ce in ce mai tare. Si cea mai melancolica stare e cand privesc Dunarea.
Parca e mai calma, mai clara si atat de frumoasa ca niciodata, si e ciudat pentru un fluviu atat de mare, pentru ca intotdeauna mi s-a parut oribil felul ei rapid de a curge, si acum parca o iubesc si simt deja lipsa unei ape cristaline in zare.

E melancolic si cand ma plim singura prin oras. Din autobuz, din masina, pe jos,chiar si cate un drum la magazin, cel mai mic drum, ma face sa observ atatea lucruri, atatea obiecte, atatea locuri in care am fost de mii de ori si parca nu le-am vazut niciodata, si incerc sa le cuprind cu privirea ca sa nu le mai uit niciodata.
E frumos orasul meu. E orasul adolescentei mele. E mentalitatea galateana care probabil ma va urmarii tot restul vietii.

In schimb, nu o sa-mi fie dor de oamenii de aici. Ma uit atenta prin alte orase cand plec, si ..nu stiu. Parca numai pe strazile Galatiului poti vedea atatia idioti, atata smecherie ambulanta si pubele mergatoare, atati...cocalari,tigani imbracati parca toti in uniforma, identic si la fel, tarani de cea mai joasa speta in jurul meu pe strada, in centru, in tiglina, in cartier, in fata si spatele blocului, vorbind si purtandu-se identic, acelasi gesturi, si aceleasi conceptii de om rural, primitiv, neanthertal.

Mi-e scarba. Mi-e scarba de oamenii din Galati. Putini sunt care reusesc sa fie altfel si sunt pusi la pamant prin vorbe si prin gesturi de restul de idioti. Niciodata in orasul asta nu o sa fie apreciata o forma de unicitate, o politete, un om fara fitze, si n-are rost sa mai spun de un ansamblu cultural. Nu concep sa se intample asa ceva aici. Poate multi dintre voi aveti impresia ca aveti acelasi specimene in oras, dar credeti-ma, am fost si prin orasul vostru, si NU, nu e chiar asa. (bine exagerez voit, just want you to get the point hehe)

Da.
Ideea e ca o sa imi fie dor de unele momente si de unele locuri, la care ma voi gandii probabil cand voi fi intr-o mare depresie, pentru ca e un oras frumos. Sau poate tocmai acum apreciez ceva ce am luat de-a dreptul al meu. Sau poate ca e sfarsit de vara. Poate ca e inceput de toamna.
Poate ...........